Luna Plină în Leu (5 februarie 2023 h20:28) contestă autoritatea interioară fondată pe nevoia de control și de dominare care a favorizat în ultimii 30 de ani întărirea unei scări de valori goală de sens personal. Imaginea exterioară, vector principal în perpetuarea egocentrismului fundamental, este analizată cu o lentilă care mărește și surprinde filonul narcisic în jurul căruia se împletesc aspectele personalității, și mută centrul de greutate de la cadrul social și conformist la cel personal și unic.
Luna Plină în opoziție cu Saturn în Vărsător semnalează rezistența la schimbare căreia i se opune o necesitate fixă ce nu suferă nici amânare, nici compromisuri. Cu cât negarea, încăpățânarea și refuzul sunt mai vehemente, cu atât presiunea exercitată crește în intensitate și în rigiditate. Consecințele majore ale acestui conflict vor cântări greu pe termen mediu și lung și vor defini în termeni ficși parcursul nostru viitor.
Soarele în Vărsător, guvernatorul Lunii Pline, în conjuncție cu Saturn aflat pe ultima sută de metri a tranzitului în Vărsător, îngreunează cerințele de maturizare doar dacă permitem mândriei exagerate să dicteze ritmul și condițiile proprii vieții. Un ultim efort este cerut ca dovadă de loialitate și seriozitate, iar capacitatea de a îndura incertitudinea, lipsa de resurse sau neputința este lozul câștigător al unei perioade pe care o vom considera piatră de temelie în structura psihică.
Luna Plină în Leu în sextil cu Marte în Gemeni coordonează o direcție de acțiune ale cărei repere sunt suficient de maleabile încât să permită adaptarea rapidă și flexibilitatea spontană. Dubiile și scenariile posibile se risipesc atunci când grila de evaluare are în mijloc autenticitatea și bucuria. A comunica ce simți este un act nu doar de curaj, ci și de asumare a propriilor dorințe, iar acceptarea cu grație a răspunsului celuilalt face parte din protocolul sinelui.
Luna Plină în Leu în trigon cu Jupiter în Berbec extinde aproape de limită cadrul filosofic și spiritual în care s-a format, s-a șlefuit și s-a erodat sistemul de credințe care ne-a ghidat existența încă înainte de a fi conștienți de ea. Încrederea în aceste condiții este un act de credință și o eliberare de sub povara zdrobitoare a unor cerințe inumane și imposibile. A-ți descoperi calitățile native, a le aprecia și a le pune în valoare într-un mod natural este echivalentul diamantului ascuns în miezul negru al materiei și adus la lumină.
Venus în Pești în careu cu Marte în Gemeni tulbură percepția și înțelegerea situațiilor relaționale, punând accent pe fantasma erotică, pe dorințe inconștiente și pe promisiuni amăgitoare. Dublul registru în care se comunică, verbal și non-verbal, reliefează dualitatea psihică și separarea între minte și corp, psyche și soma, hedonism și ascetism. Încercările dificile nu țin de cât de mult ne lăsăm în voia plăcerilor, ci de cât de pregătiți suntem reparăm fisurile din poveștile noastre cele mai frumoase.
Făcut de mână de Lohmüller Gyuri