Luna Plină în Gemeni (19 decembrie 2021 h06:35) propune o temă dificilă și complexă ale cărei ecouri se vor prelungi în viața noastră până la începutul lui februarie. Opțiunile pe care le avem pot fi tratate cu superficialitate și nepăsare sau cu seriozitate și implicare, iar între cele două variante conflictul interior major care mocnește și iese la suprafață în alegerile de cuvinte și mesajele cu dublu înțeles.
Mercur în Capricorn, guvernatorul Lunii Pline în Gemeni, fără nici un aspect major la celelalte planete, se simte pierdut între dorința de a se lăsa purtat de val și responsabilitatea față de propriile promisiuni, angajamente sau acțiuni. Pe 30 decembrie, într-o întâlnire rarissimă cu Venus rx și Pluto, Mercur ne va oferi o experiență sau conversație semnificativă care va schimba pentru totdeauna modul în care gândim și relaționăm.
Luna Plină în Gemeni în trigon cu Jupiter în Vărsător acționează ca un scut de protecție pentru acele porniri instinctive ce amenință să ne arunce în haosul mental și emoțional. Perspectiva de ansamblu este cea care poate ține sub control o situație cu potențial exploziv și distructiv, precum și apelarea la principiile înalte sau la o instanță morală cu influență directă asupra stării noastre de spirit.
Marte în Săgetător în sextil cu Saturn în Vărsător își orientează energia în direcții congruente cu viitorul nostru, cu ambițiile și scopurile practice. În această perioadă se pun bazele unui proiect sau plan pe care tranzitul lui Jupiter în Pești din 2022 îl va consfinți. Libertatea de exprimare, studiile și interacțiunile cu alte culturi și civilizații își vor găsi întrebuințarea concretă și vor contribui la ampla expansiune a conștiinței la care urmează să fim martori.
Venus își începe periplul în mers aparent retrograd până pe 30 ianuarie și continuă conjuncția cu Pluto, planeta obsesiilor, intensității emoționale și a tentațiilor. Pe măsură ce Venus se va retrage din îmbrățișarea sufocantă a lui Pluto, iși va putea urma călătoria pe tărâmul întunecat al relațiilor și afectelor, de unde are de recuperat o parte importantă din trecutul personal și din natura-i senzuală.
Veritas et falsitas de Laura Baiu