Luna Plină în Capricorn – În afara Timpului

Luna Plină în Capricorn (5 iulie 2020 h07:44) temperează elanul abrupt și încrederea în puterea personală eliminând neceremonios un element a cărui prezență în viața noastră a produs haos și dezordine. Efectele acestei ultime faze vor fi resimțite până la sfârșitul anului, iar încercările de a resuscita ceea ce deja și-a pierdut vitalitatea, sufletul, sensul sau scopul sunt inutile. Eșecul unei relații, unui plan sau proiect profesional ne aduce mai aproape de calea individuală și de adevărata noastră misiune, salvarea.

Luna Plină în careu cu Marte în Berbec activează cele mai agresive și mai distructive impulsuri, dărâmând barierele rațiunii și luând în posesie chiar și pe cei mai calmi, mai pașnici și mai inofensivi dintre noi. Rigiditatea ideologiilor, sistemelor, convingerilor provoacă o schismă tot mai adâncă, iar furia și revolta se nasc spontan și se manifestă instant. Tot ceea ce nu mai folosește progresului, omului sau societății trebuie să dispară pentru a face loc noului, utilului, viitorului.

Saturn rx în Capricorn, guvernatorul Lunii Pline, în conjuncție cu Jupiter rx în Capricorn, reface aceleați discuții, comportamente, reacții pe care le cunoaștem foarte bine și care se repetă la infinit într-o buclă atemporală. Timpul pare a se contracta si dilata sub ochii noștri, trecutul contopindu-se cu prezentul într-un tablou dureros de real. Frustrarea și neputința, greutatea trăirilor și lipsa perspectivelor apasă conștiințele împovărate de ignoranță, insensibilitate, lăcomie și egolatrie.

Venus în Gemeni în sextil cu Marte în Berbec ne ademenește să credem în iluzia normalului și în plăcerea momentului, lăsându-ne în voia acceselor de hedonism și ignorând crizele succesive și convulsiile colective. Liberul arbitru, această fată morgana a omului modern, se reduce la alegerile minore, superficiale, de zi cu zi, irosindu-și astfel potențialul eliberator și vindecător. Energia investită în relații duplicitare, în minciuni și scenarii duble se pierde și odată cu ea și posibilitatea unei schimbări autentice, de fond, atât de necesară în aceste vremuri suspendate.

Mercur rx în Rac în careu cu Marte în Berbec continuă tema deja vu-ului pe care o trăim cu toții ca pe un film pus pe modul repetare. Finalul mult așteptat se întoarce la început și reintrăm în pielea personajelor pe care le cunoaștem în profunzime. Discuțiile pe subiecte recurente a căror miasmă familiară ne indispune se termină fie în certuri aprinse, fie în plânsete isterice, fără ca vreo soluție salvatoare să apară din tensiunea și agitația mentală. Armistițiile încheiate acum nu vor dura mai mult de o săptămână și în curând ne vom întoarce la luptă cu și mai mult patos.

Florile Răului, Yoann Lossel, 2014