Luna Plină în Berbec – Compromisul

Luna Plină în Berbec stimulează energia de foc a semnului printr-o decizie radicală care pune capăt unei situații sau unei relații problematice. Fermitatea cu care acționăm în interiorul sau în afara noastră este cheia succesului care va fi măsurat cât de curând cu talerul pragmatismului saturnian. Ceea ce începe în această toamnă este sprijinit de viziunea interioară care de aici înainte va fi din ce în ce mai clară și va fi din ce în ce mai evident că a fost mâna Destinului cea care a forțat-o pe a noastră, readucându-ne în prezent și în lume.

Trigonul Lunii Noi cu Jupiter în Săgetător ne aprinde entuziasmul și ne face să privim viitorul cu alți ochi, mai optimiști și mai încrezători, în timp ce careul cu Saturn în Capricorn ne aduce aminte de eșecuri mai vechi și zboruri frânte care au lăsat în urmă răni, deziluzii și sceptisicm. Echilibrul frágil dintre cele două experiențe este linia subțire pe care trebuie să mergem și care este trasată de atenția noastră concentrată. A renunța la un vis drag nu este de dorit, mai ales acum când o lume de posibilități, cu care ne vom mai întâlni abia peste 12 ani, este gata să se lase explorată. Pe plan arhetipal Marele Preot și Diavolul sunt una și aceeași energie, îndreptată în direcții opuse, și arcana acestei realități suprapersonale se regăsește în învățăturile spirituale și în studiile oculte ale celor din vechime.

Guvernatorul Lunii Pline în Berbec, Marte în Balanță, face tot posibilul să găsească un compromis pentru acest blocaj pe care îl înfruntăm, conștienți sau inconștienți. Prima oară ne este testată maturitatea, prin capacitatea de a sacrifica ceva ce pentru egoul nostru pare a fi esențial. O himeră se hrănește din rezervele sufletului nostru, iar noi tolerăm această act canibalic pentru că suntem încă seduși de promisiunile-i deșarte. Dorințele noastre sunt slăbiciuni care ne arată pe unde intră și de ce se agață șuvițele de aur negru ale tentației atunci când confundăm prietenii cu dușmanii și aruncăm prin proiecție ceea ce în fapt ne aparține.

Careul între Marte în Balanță și Saturn în Capricorn ține deschisă timp de o lună ușa către umbra personală ale cărei secrete dezvăluite se transformă în calități și stări interioare permanente. Obstacolul îl reprezintă refuzul nostru de a recunoaște și accepta că în spatele tentativelor noastre de împăcare, colaborare și relaționare stă pofta noastră insațiabilă de a-l controla și a-l subjuga pe celălalt, crezând că doar așa vom obține fericirea eternă și satisfacția continuă. Compromisul constă în eliberarea voluntară din rolul de călău/tiran și căutarea unei alternative care, chiar dacă nu este perfectă, reușește să mulțumească pe toată lumea, fiecare având ceva de câștigat.

Conjuncția dintre Venus și Mercur în Scorpion ajută la înțelegerea rațională și intuitivă a dimensiunii întunecate a sufletului, punând într-un context mai stabil ceea ce aflăm prin meditație, vise și experiență directă. Cum Mercur va retrograda în acest semn pe care îl va traversa timp de două luni, în această primă fază vom vedea cu ochii minții primul strat al conținuturilor inconștiente, urmând ca până la începutul lui decembrie să ajungem la o concluzie finală după nenumărate și chinuitoare frământări sufletești.

Sacrificiul Ifigeniei, frescă sec. I e.n.