Luna Nouă în Taur (11 mai 2021 h21:59) pretinde o nouă raportare la lumea materială cu manifestările ei subsidiare – profesională și financiară -, iar argumentele pro sau contra cedează în fața necesității de a fi prezenți în timp real și de a participa conștient la realitatea existenței proprii. Câmpul conștiinței, oricât de îmbogățit și extins ar fi după o lungă perioadă introspectivă, trebuie conectat la experiența concretă și reglat în funcție de răspunsurile primite și observațiile făcute.
Luna Nouă în Taur în careu cu Saturn în Vărsător pune frână elanurilor noastre creative și ne cere să concepem un plan pentru obținerea resurselor necesare înainte de a ne imagina rezultatul final. Timpul și răbdarea, aliații eterni, alături de o strategie bine gândită care să implice și responsabilitatea eșecului sau succesului, vor condiționa următoarea etapă de lucru, și anume cea în care vom corecta și reintegra o parte din idei.
Luna Nouă în Taur în careu cu Jupiter în Vărsător restrânge aria de posibilități care până de curând părea nelimitată sau cel puțin inepuizabilă pentru o lungă perioadă de timp. În fața limitărilor nu ne rămâne de făcut decât să ne adaptăm sau să cerem ajutor divin, examinându-ne etica și crezurile care stau la baza motivațiilor personale. Scopul este de a crește sau de a șoca? Vrem să adăugăm valoare sau să avem dreptate?
Venus în Gemeni, guvernatoarea Lunii Noi în Taur, în careu cu Jupiter în Vărsător, complică situația prin amplificarea inutilă a aceluiași concept sau a aceleiași dorințe în diferite variante. Ceea ce se pierde din formă însă, se câștigă în originalitate și stabilitate cu ajutorul discernământului și al maturității. “Joaca” își pierde din farmec dacă schimbul de energie sau informație este unilateral ori superficial, iar pierderea timpului nu avantajează pe nimeni.
Mercur în Gemeni în trigon cu Saturn în Vărsător clarifică printr-o conversație sau un monolog interior o problematică care aparent este doar la nivel mental, însă care transcende personalul. Trecutul cu ale lui reverberații intra și intergeneraționale corespunde cu planurile existenței intra și extrapsihice și influențează o bună parte din deciziile, atitudinile și comportamentele noastre. Între ieri și mâine singura diferență de multe ori este capacitatea de a face legătura potrivită și de a pune astfel în mișcare o nouă lume.
Nunta cosmică de Sabin Bălașa