Luna Nouă în Rac – Esența emoțională

Luna Nouă în Rac (29 iunie 2022 h05:52) concentrează într-o singură capsulă întreaga esență emoțională a unui ciclu de 12 ani al cărui tipar complex oferă multe răspunsuri, însă ridică și multe întrebări. Nevoile cele mai profunde și mai elementare își croiesc drum către conștiință și colorează în nuanțe extrem de vii personalitatea, trăirile și relațiile noastre, însușindu-și caracteristici din ce în ce mai evidente.

Luna Nouă în Rac în careu cu Jupiter în Berbec amplifică capacitatea imaginativă și sensibilitatea afectivă, acționând ca un reactor nuclear silențios și penetrând mecanismele de apărare care ne încarcerează în frică, nesiguranță ți neîncredere. A voi fără o intenție autentică sau în numele narcisicului interior echivalează cu o oportunitate ratată de a te confrunta cu slăbiciunile, naivitatea și iluziile create pentru a susține fragilul echilibru interior.

Venus în Gemeni în sextil cu Jupiter în Berbec complică tabloul relațional păcălind prin lejeritatea și aparenta acceptare a unor situații conflictuale sau deranjante. Lipsa de reacție, de implicare și de angajament serios este atrăgătoare în ochii celor care caută plăcerile și avantajele momentului în defavoarea generozității, stabilității și muncii în echipă. Seducția prin cuvânt sau privire satisface egoul prins în capcanele propriei vanități, acționând ca un uriaș magnet asupra sentimentelor și gândurilor noastre.

Mercur în Gemeni în trigon cu Saturn rx în Vărsător permite observarea clară și fără dubii a minții duale în act, mai ales în chestiuni din trecut sau care nu au fost soluționate pănâ acum. Autosabotarea este cu atât mai perfidă și mai convingătoare cu cât obscurantismul și deviațiile intelectuale domină procesele cognitive. Indecizia celuilalt reflectă propriile noastre temeri și eschivarea din fața responsabilităților și obligațiilor este simptomul cel mai clar al lipsei de maturitate și al superficialității.

Mercur în Gemeni în sextil cu Marte în Berbec poate crea confuzie atunci când viața cere o poziție fermă și o abordare precisă. Impulsul de a acționa pe baza primei idei ne scapă de sub control dacă nu am învățat încă valoarea răbdării, chibzuinței și a reflectării. Legea cauzei și efectului este la fel de reală în lumea materială, cât și în cea psiho-spirituală, și nu ține cont de rang, vârstă sau culoare, în ciuda convingerilor noastre intime că putem fenta ochiul atoatevăzător al conștiinței superioare.

Marte în Berbec în sextil cu Saturn rx în Vărsător unifomizează asperitățile cauzate de repetiția enervantă a unor scenarii învechite și încarnate în structurile noastre fundamentale, provocând reacții în lanț și rezultate similare. A ieși din acest cerc vicios presupune nu doar învățarea lecțiilor, ci și repararea, vindecarea și construirea unor noi sisteme psihice capabile să reziste mai mult și mai bine la intemperiile vieții și la provocările destinului.

O inimă de Eva de Minodora Bîzgă Dobrovăț