Total Lunar Eclipse in Leo - The Game

Eclipsa totală de Lună în Leu – Jocul

Eclipsa totală de Lună în Leu închide seria de evenimente astrologice pe axa Leu – Vărsător, serie care a debutat în mai 2017. Fidelă naturii ei fixe și înflăcărate, Luna în Leu întâmpină dificultăți majore de adaptare la realitatea impusă de Soarele în Vărsător care nu agreează răspunsurile-i jucăușe, eclipsând-o. Fiecare tentativă de manipulare sau îndreptare a atenției generale către nevoile personale este întâmpinată cu răceala și seriozitatea caracteristice semnului de aer, iar conștiința colectivă (Soarele în Vărsător) se opune idealizării individuale (Luna în Leu).

Saturn în Capricorn face un careu cu Marte în Berbec, cei doi malefici negăsind (încă) o modalitate de cooperare care să concilieze strategia pe termen lung cu entuziamsul pe termen scurt. Exact atunci când suntem gata să facem un salt în necunoscut, prudența și maturitatea ne sar în ajutor, obligându-ne să ascultăm de vocea experienței care cunoaște și înțelege atât riscurile, cât și consecințele acțiunilor negândite. Oricât de promițător și de infailibil pare planul de atac, nu vă lăsați păcăliți de încrederea în forțele proprii și în zei, căci în realitate ni se testează capacitatea de a lua decizii chibzuite și de a ne canaliza energia creativă în direcția corectă.

Conjuncția celor doi benefici, Venus și Jupiter în Săgetător, balansează efectele altminteri nocive ale careului mai sus menționat și ne menține spiritul optimist și încrezător. Relațiile bazate pe valori comune al căror scop este creșterea, autenticitatea și generozitatea sunt favorizate, însă cele care nu au trecut testul răbdării și al timpului nu vor supraviețui. Interesul pentru cunoaștere, atît a lumii din care facem parte, cât și a propriei noastre naturi, consolidează legăturile romantice și pe cele de prietenie, partenerii fiind atrași de noblețea și mărinimia cu care împărtășim din filosofia noastră de viață.

Trigonul între conjuncția norocoasă și nestăpânitul Marte în Berbec alimentează impulsul noului început, iar focul înțeleptului Jupiter face vizibil acel viitor pe care abia acum începem să îl construim. Cu ținta în vizor Marte își poate începe asaltul și ne putem aștepta la rezultate rapide și victorii neașteptate, cu condiția să ne păstrăm calmul și să nu uităm care este miza finală. Orgoliul și slaba organizare sunt adevărate obstacole în calea celor care știu ce vor, însă nu știu (încă) cum să obțină.

Jocuri de copii, Dorothea Tanning, 1942